Mare mi-a fost consternarea sa citesc dupa doua zile de la finala probabil singurului eveniment cultural ce dezbina Europa in bisericute, recte Eurovision, ca domnu Sebastien Tellier a reprezentat Franta, dar nu cu mare folos, a prins doar un loc 19.

Si asta pe fundalul ascultarii in bucla a ultimului album "Sexuality" si a incercarii de a emite un verdict cat de cat decent: slab dupa prima auditie, bun dupa a doua, we love 80s french synth-pop dupa a treia! Dar nu prea mult love (inca vreo doua ascultari si maxim doua piese retinute), caci stim ca Tellier e cu mult mai potent decat ne arata pe acest album.

Tellier a pastrat cireasa magica pentru finalul albumului: L'amour et la violence

Anathema - Parisienne Moonlight



Anathema - Hope



Anathema - One Last Goodbye



Anathema - Emotional Winter



Anathema - Anyone, Anywhere

Portishead @ Coachella Festival 26.04.2008 Aici
Kerri Chandler @ Porgy & Bass Viena 02.05.2008 Aici
Terrence Parker - Mixshow 80 26.04.2008 Aici
Dj Bone @ Planet Rose Nijmegen 26.01.2008 Part 1 Part 2

Dupa o seara (joi) in care John McLaughlin nu m-a dat pe spate, parandu-mi-se ca a ramas in umbra percutionistului, bassistului si a claparului; combinatia cu Paco de Lucia sau Al Di Meola ii sade mai cu mot...

Dupa o noapte (vineri) foarte reusita la teatrul Masca, unde nu era spectacol de masti sau pantomina, ci doi dj cu look de hippioti sau "les freres Lebowski" care puneau house de NY. Si puneau bine, pe relax. Groooove!...

Dupa o noapte (sambata) care era menita a fi cea a muzeelor, promovarea intensa a scos lumea din case de a anihilat bunul simt si totul s-a transformat intr-o ciorbita de porturi de tarani autentici pe langa tarani de cartier, mici, George Enescu, cozi , cozi, mese rezervate (la MTR), fumul de la mici, din nou cozi. Aceste fapte si senzatii dambovitene ne-au exilat la terasa Green Hours unde sezutul pe banca si ancorarea mainii in jurul berii(lor) s-au prelungit neasteptat. Cand am ajuns la MNAC, totul se sfarsise si ne-am multumit cu un sendvis incomplet (salata, castraveti, sosuri) de la rotiseria Marriot...

...o piesa : John Klemmer - Free Soul

John McLaughlin & The 4th Dimension

au mai impachetat o cladire din perimetru Fabricii de Paine din Obor. Cladirea data din anii 1860 si era considerata monument al patrimoniului national, precum sunt declarate si celelalte cladiri. Deranjul s-a produs azi dimineata in jurul orei 3 si ceva, eu am fost trezit de un prieten, iar pozele de mai jos sunt surprinse cu un telefon mobil. Ce-i drept ele au un rol mai mult decorativ. Jurnalistii si-au facut mai bine treaba. Mafiotii insa, au facut-o perfect.

O adevarata mica bijuterie! Adrian Brody-Owen Wilson-Jason Schwartzman nu fac un trio de exceptie, dar cu siguranta reusesc sa te ia de picior si sa te ancoreze la bagajele lor patrate pline de frustari, amintiri si secrete inutile (bagaje create de Marc Jacobs pentru Luis Vitton), de oameni abandonati de mama (calugarie) si de tata (moarte). Cei trei se reunesc dupa un an de zile de la moartea tatalui (la care nici mama si nici ei nu au ajuns in cele din urma) pentru o calatorie in India in cautarea mamei-calugarite. Calatoria ii va apropia mai mult, in ciuda indiferentei/egoismului ce par a fi peceti ale familiei Whitman. Se poarta o adevarata batalie intre personalitatile acide ale celor trei frati, mai ales intre cele ale lui Francis/Wilson si Peter/Brody, care-si disputa intaietatea de fiu in ochii tatalui decedat. Personajul Jack/Schwatzman ramane in umbra celor doi, caci probabil in copilarie, juca rolul copilului cuminte. Tipul care tace si face, preocupat sa treaca peste deziluzia unei iubiri neimplinite, isi valorifica talentele de amant pe Rita, iubita sefului trenului. Adrien Brody isi duce rolul cu o nonsalanta demna de admirat. Modul cum isi poarta ochelarii, ba pe ochi, ba pe frunte, gestul inlaturarii curelei si repunerii ei, cateodata neschitand nicio grimasa, ma fac sa il asemuiesc in varianta mai tanara a lui Bill Murray (care are o aparitie scurta dar memorabilia in chip de afacerist disperat).

Mult peste dezlanatul Life Aquatic with Steve Zissou, dar sub The Royal Tenenbaums si Rushmore. Vorbim despre filmele lui Wes Anderson, evident.

Piesa care deschide atat filmul cat si o coloana sonora minunata:

The Kinks – This Time Tomorrow

Suna a Audrey Hepburn care da iama in Tiffany's si ravaseste toate bijuteriile, iara si iara si iara....



Mai multe ici

cand vom putea inalta zmeul spre inaltul cerului fara ca fulgerul sa ni-l electrocuteze. Stim, tu ai fost primul, dar acum lasa-ne!

Wagon Christ - Shadows

Romanul “Eseu despre orbire” al portughezului Jose Saramago, castigator de Nobel, are parte de o ecranizare in regia lui Fernando Meirelles, responsabilul cu fascinantul si sanglantul Cidade de Deus. “Blindness”, caci asa se numeste filmul, va deschide editia din acest an al Festivalului de la Cannes, iar muritorii de rand care nu-si permit pantofi de covorul rosu il vor vedea de abia in toamna. Filmul va fi populat de Julianne Moore, al carei personaj va fi singura vazatoare dintr-un grup de orbi exilat intr-o fosta casa de nebuni, de Mark Ruffalo (probabil cel mai decent si bun actor de la Hollywood) si de ariciul de femei, Gael Garcia Bernal. Ultimii doi evident orbi. Ma intreb acuma daca Bernal poate sa joace fara lentilele de ochi? Sau aia sunt naturali…?

Trailerul filmului aici.

Care ma cam ingrijoreaza, caci pare desprins din seria filmelor apocaliptice “de substanta” unde normal trebuie insistat pe televizoare cu emisiile moarte iar povestea trebuie tratata la modul universal, avem si mexicani, brazilieni, japonezi, afro-americani, ca deh, trebuie sa se justifice cumva co-productia. Mi-e teama sa nu fie doar un produs bine slefuit si stilizat precum Children of Men.

Va servesc niste fragmente din roman:

“Constiinta morala, pe care atatia nesabuiti au insultat-o si chiar mai multi au renegat-o, e ceva care exista si a existat dintotdeauna, n-a fost o inventia a filosofilor din Cuaternar, cand sufletul era un proiect confuz. Cu trecerea timpului, plus activitatile convietuirii si schimburile genetice, am sfarsit punand constiinta in culoarea sangelui si in sarea lacrimilor, si, de parca n-ar fi fost de ajuns, am facut din ochi o oglinda intoarsa inauntru, cu rezultatul, de multe ori, ca ei dezvaluie fara retinere ceea ce incercam sa negam cu gura. Se mai adauga la aceasta situatie, care e generala, circumstanta particulara ca, in spiritele simple, remuscarea provocata de facerea de rau se contopeste adesea cu spaime ancestrale de tot soiul, drept care pedeapsa raufacatorului ajunge sa fie, fara par sau piatra, de doua ori cea meritata.”

“Dupa ce au ingropat doua trupuri, s-au ivit in sfarsit, venind din salon, trei barbati dispusi sa-i ajute, n-ar fi facut-o, probabil, daca li s-ar fi spus ca e noapte. Chiar fiind omul orb, trebuie sa recunoastem ca, din punct de vedere psihologic, exista o mare diferenta intre a sapa morminte pe lumina zilei si dupa ce dispare soarele.”

“Evident, multi orbi sunt calcati in picioare, imbranciti, pocniti, este efectul panicii, un efect natural, putem spune, asa e natura animala, cea vegetala s-ar comporta la fel daca n-ar fi toate acele radacini care o prind de pamant, si ce frumos ar fi sa vedem copacii din crang fugind de incendiu.”